Background
  Anul 2017 este anul în care am decis și eu că nu îmi ajung provocările din viața mea de zi cu zi așa că mai adaug încă una. Începând de astăzi voi participa și eu provocărilor de la ediția 15-a SuperBlog.
Totul începe cu acest mic articol în care îmi anunț și eu participarea iar ce urmează după, este un mister. Nu am știut până acum de această competiție și spre uimirea mea pare destul de interesant.

  Azi noapte eram la lucru și în timp ce butonam telefonul de plictiseala am primit un mic e-mail de la Victor admin pe
toateBlogurile.com în care ne motiva și pe noi la un mic concurs. Nu a durat mult până am accesat link-ul către site și m-am uitat sa văd despre ce este vorba. Mare lucru vă spun sincer nu am înțeles, dar a fost vorba de bani și competiție. Vă spun foarte sincer ca odată cu această competiție mi-am instalat și tastatura în limba română ca să pot folosi și diacritice, ceva ce până acum nu foloseam.
  Eram prea leneș să îmi mai învăț mâinile pe tastatură că să pun diacritice. Cât despre mari-mici greșeli gramaticale îmi cer de pe acum scuzele de rigoare. Am fost crescut în diaspora și școala în limba română a fost un lux pe care nu l-am avut.

  Cât despre competiție și provocările care mă așteaptă sunt foarte nerăbdător. Deja este o provocare pentru mine sa scriu în limba română cu diacritice, deci am început bine.
  Urez tuturor adversarilor mei și participaților multă baftă. Dar să nu uităm că cel mai important lucru este să ne distram. SuperBlog începe astăzi pentru mine, dar oficial primele provocări ar trebui sa vină din 26 Septembrie.


Particip SuperBlog 2017
Salut mamica,


 de cand Alice a venit acasa ii este destul de greu. Am crezut ca tot ce a fost greu a trecut atunci cand ea a nascut, sau ma rog in acele noua luni de sarcina. Cel putin pe instagram nu ai postat poze in care sa plangi sau sa iti zici durerea. Am vazut doar video cu un copil care rade si este fericit, cu tine zambind ca fetita ta doarme si cu sotul tau care nu este deranjat de nimic. Explica-mi si mie mama cum este dupa sarcina. Pentru ca vad pozele si aud doar de bine. Aud ca manca bine fetita ta si ca doarme la fel de bine. Nu plange este linistita si dupa cate imi zicea cineva ai avut o sarcina usoara si sunteti amandoua dupa sarcina sanatoase. Pe retelele sociale apare totul roz, dar adevarul unde este?

  De ce te intreb toate acestea mama? Pentru ca Alice de cand a nascut parca a lasat o greutate jos si a ridicat alta. Da, tu mama care zici ca totul este bine vreau sa iti zic eu cum este la mine. A nascut si adevarul este ca nu a fost deloc usor. A plans, a durut-o, mi-am cerut iertare, dar a nascut. Sarcina a durat noua luni si nasterea lui Agnes a durat doisprezece ore, dupa toate acele ore au fost amandoua sanatoase. Ne-am bucurat trei zile in spital in care a fost somn, cac si mam cum imi zicea si mie mama. Dar mama, am venit joi acasa si parca am deschis cutia care era mai putin frumoasa langa cadoul primit. La doar cateva ore Alice plangea si ma intreba "De ce plang?". Iti spun drept ca nu am avut raspuns "am zis doar este normal asa, dupa nastere" si in sinea mea ziceam "hormonii". Starea ei emotionala cu timpul a devenit mai grea plangea din ora in ora fara motiv si dupa se panica pentru ca nu stia ce aduce ziua de maine. Apoi o zi dupa  imi zice ca a citit pe net si ca are simptome ceva legat de furia laptelui si o intreb "de ce, ce s-a intamplat?" , imi explica ca ii sunt tari sani si nu ar trebui, pentru ca face mastita. Mama nu mi-ai spus ce este mastita, tu ai zis ca totul decurge bine dupa nastere! Si acum ajungem in a treia zi cand Agnes decide ca daca Alice este suparata atunci nu vrea nici ea sa mai stea linistita noaptea. Are dureri de burta si scaunul ii este greu, dar ziua doarme ca un inger de parca noaptea nu ar mai fi tot ea in pat. Si tot in aceasta zi Alice incepe si plange pentru ca este a treia noapte si ea saraca nu a dormit inca opt ore in trei nopti.
  Mama iti scriu ca sa iti zic ca noua luni de sarcina nu au fost usoare, doisprezece ore la nastere au fost sfasietoare, dar de cand a iesit de la spital parca ma rog in fiecare zi sa raman pe linia de plutire pentru ca trebuie sa fiu tare. Mama de ce minti si zici ca totul este bine? De ce zambesti si spui ca toti sunt sanatosi. La doar trei zile ai depresie, la o saptamana ai furia laptelui si la doua deja mastita. Iar fetita ta nu doarme noaptea si tu stai si plangi, te strezi si te framanti. Cum ai putut tu mama sa minti sa zici ca totul este bine? Unde este adevarul? Ai pus poze razand, video frumos si la story ai avut doar momente pline de fericire.

  Iar tie mama, care astepti cu drag inca un copil, sa stii ca nu totul e roz si unicorni zburatori care sunt gata sa iti implineasca dorintele. Este bucurie si fericire. Iti umple inima cand zambeste si sta cu ochii mari si se uita spre tine, dar tot asa este si plans, durere si suspin. Sa nu te astepti ca iesi din spital si sari inapoi la rutina ta din fiecare zi. Spalat, calcat, curatenie, acestea incepi sa le faci undeva la vreo doua poate chiar trei saptamani dupa nastere. Sa nu crezi ca acest copil nu plange si este linistit, acum nu il doare nimic dar incet incet incepe totul. Crezi tu ca ii faci program si il respecta, acum zici tu dar atunci dansezi dupa cum plange el. Da mama, sa stii nu este asa usor dupa cum toti zic si toti arata. Ai grija ce astepti si primeste ajutorul tuturor, pentru ca ai nevoie. Sotului tau sa ii zici sa isi ia liber de la lucru si sa stea cu tine zi si noapte. Ca sa fiti iar sanatosi toti, pentru ca dupa nastere nu este atat de multa sanatate. 


  Eu mama deja am trecut pe acolo si astazi sunt doua saptamani. Fetita mea rade si zambeste la glasul meu, dar noaptea este destul de greu. Ziua este alaptata si doarme pana nu mai poate iar noaptea facem pe rand ca sa o adormim inapoi. Alice este acum mai bine, chiar astazi am fost cu ea pana la spital pentru ca a facut febra. Ii ardeau sani si avea dureri asa ca ne-a zis medicul ca a facut mastita. Intreba el daca alapteaza Alice, cat de des si daca isi pompeaza laptele tot afara. Evident ca ne-a zis si noua mama sa avem grija ca primadata faci furia laptelui si apoi mastita daca nu scoti laptele tot din san si am avut noi grija cat s-a putut dar aparent nu a fost destul. Insa in cealalta latura putem multumi lui Dumnezeu ca depresia aproape a disparut si acum nu mai plange asa de mult. Ingrijorarea este mereu acolo, nu esti niciodata sigur daca faci totul bine. Dar depunem efort cat mai mult si speram ca munca noastra da roade. Agnes acum doarme in patutul ei dupa ce a dormit vre-o trei ore pe mine, iar Alice de langa mine a sarit tot odata la o ora ca ceva a patit fata. Apropo de somn, sa o mai lasi pe fetita ta sa doarma langa tine, te ajuta si pe tine si pe ea dar nu prea mult si nu prea des ca dupa nu o mai scoti din pat si nu mai ai de ales. 
 Acum spre sfarsit sa ai grija. Te roaga mult si aduna putere de pe acum cand inca nu esti la inceput.





PS: Nu scriu mamei mele, scriu mamelor care spun ca totul este bine si se ascund dupa niste poze si zambete false. Sarcina, nasterea si primele luni dupa nastere nu sunt deloc usoare. Asa ca nu va mai ascundeti pe retelele de socializare. Spune-ti adevarul ca sa invete si alte mame.




  Deja din primele zile cand mi-a zis ca este insarcinata am vrut sa tot scriu. La inceput ma gandeam inca nu scriu nimic public ca cine stie, este doar undeva la a doua luna si orice se poate intampla. Astazi suntem undeva la trei luni si ceva. Bine inca nu am postat public pentru ca mi-a venit asa idea sa scriu totul si abia la nasterea fetitei mele sa postez articolul.
  Am fost luni la ecograf si toata lumea zicea ca abia undeva la luna a cincea ne vor zice sexul copilului. Dar doctorul nostru a fost asa de prompt. Adica dupa ce mi-a aratat ca are manute faine si cap dragut si a zis ca totul pare a fi bine, s-a uitat asa tinta la mine inainte de a se ridica de pe scaun si mi-a zis "se pare ca vom avea o fetita sanatoasa". Evident ca fiecare tata ar vrea un fiu, dar cand mi-a zis parca mi-a crescut inima. Deja ma gandeam si eu uite printesa lui tata.
  De cand cu sarcina am inceput parca sa documentez momente. Parca invat asa in fiecare zi cate ceva si vad ce inseamna sa ai un copil prin casa. Chiar daca mai avem undeva la sase luni pana ii aud plansul parca si acum este pe aici. Dar sarcina este diferita. Alice oboseste mai repede, totdeauna ar dormi si nici nu mai zic de greturi. Am invatat totusi sa ajut mai mult pe acasa. Nu cred ca este asa mult sa spal vasele, sa aspir, ba chiar sa fac de mancare. Adica in cele din urma o ajut cu ce pot ca sa ii usurez toata situatia asta cu sarcina. Daca totusi are de purtat printesa mea pentru urmatoarele sase luni atunci macar atat sa fac si eu.


 Eram in Paros cand imi zice Alice ca fratele ei Andrei, pentru ca nu putea sa ii pronunte corect numele ii zicea "Ala". Tot asa si pentru mine Alice a ramas "Ala".
De obicei daca lucrez de noapte dimineata nu ma trezeste Ala. Ma lasa sa dorm pana ma trezesc eu de unul singur si cum eu pot dormi si peste doisprezece ore i-am zis ieri seara sa nu ma lase sa dorm cand pleaca ea. Am descoperit ca daca ma trezesc dimineata si adorm iar undeva pe la ora cinci dupamasa atunci nu imi este asa somn peste noapte. Asa si a facut. Dimineata la opt fara ceva m-a trezit ca pleaca si in timp ce ne rugam, inainte sa plece, a luat-o niste ametelii si abia mai statea in picioare. La inceput m-am ingrijorat dar isi revenise parca si a iesit pe usa. Asteptand liftul am stat si m-am uitat la ea si iar am vazut ca se clatina in stanga si dreapta si parca nu mai pleca. Atunci m-am speriat, avand in vedere ca eu stiu cum este sa lesini si toate alea cu povestea mea, am zis catre ea "haide inapoi in casa ca nu mergi niciunde asa". A venit s-a pus in pat si a dormit pana spre ora zece.
  Crede-ma ca in momentul acela o singura scena aveam in cap. O vedeam asteptand tramvaiul in statie si chiar cand el venea catre statie ea lesina in fata lui. Asa ca am zis nu se poate, ramane astazi acasa si gata. In momente ca si acelea stau si ma gandesc oare prin cate trece ea ca si femeie in timpul sarcinii. Adica nu este indeajuns ca in fiecare zi ii este rau si orice ar manca trebuie cel putin odata pe zi sa vomite, nu este indeajuns ca se ingrasa si ea se vede in oglinda tot mai schimbata, sau ca hormonii ii joaca asa niste feste incat nici ea nu se mai recunoaste pe ea, trebuie sa se mai imbete si de cap sau cine stie sa si lesine.
  Cred ca in aceste noua luni am sa invat  sa imi respect mama mai mult ca orice pe acest pamant. Si nici nu mai aduc in discutie mamele singure, care au fost nevoite sa treaca prin toate acestea singure, fara putin de sprijin sau mangaiere. Poate ca pentru mine ca si barbat aceste luni sunt doar o perioada de schimbare pentru sotia mea cu un rezultat atat de minunat incat voi fi fericit toata viata mea. Dar pentru ea, este o vreme de greutate cu multe schimbari si incercari.


Luni 30.01.2017

  Astazi de cum m-am trezit nu m-am simtit asa bine. Defapt stiu inca de sambata ca este posibilitatea sa fiu racit, dar astazi m-am trezit si nu imi puteam tine ochii deschisi. Aveam iar febra in corp si nu puteam nici sa stau in picioare. Cu toate astea Ala a venit acasa si a avut grija de mine. A facut de mancare, mi-a dat medicamentele, m-a lasat sa dorm si mi-a facut ceai. Nu era destul de obosita cu sarcina, eu tot o intreb daca totul e bine de fiecare data cand sufla mai greu si ea zice "sunt ok, acum obosesc mai repede si suflu mai greu, e ceva normal", acum avea grija si de mine. Poate sa faci un ceai sau sa aduci medicamente nu este atat de obositor pentru un om, dar pentru ea fiind insarcinata mie mi s-a parut destul de mult. In loc sa am eu grija de ea, pentru ca si ea este racita, are ea de mine pentru ca eu am facut primul febra. Si asta este inca una din acele zile in care ea poarta fetita noastra dupa ea si totusi reuseste sa mai faca si alte lucruri prin casa. Evident ca stiu ca nu este invalida, dar tu ai incercat sa fii insarcinata si sa stai in picioare pentru toate lucrurile care trebuie sa le mai faci prin casa?
 Joi 02.02.2017





 Saptamana trecuta am decis ce nume ii punem la fetita noastra mica. Mergeam la seara de staruinta la biserica si inainte sa intram in curtea bisericii tot vorbeam si eu am zis instantaneu ca asa ramane numele si am ales Agnes Chloe. Si Agnes cat si Chloe sunt de origine greceasca care cu timpul au fost traduse in limbiile latine. Cu toate aceasta sarcine ei nu este mai usoara dar micuta noastra deja se misca la doar patru luni si ceva. Ce este interesant este ca atunci cand misca si merg eu langa Ala sa simt si eu ceva, printesa mea deja se linisteste ca si cum s-ar ascundea de mine. 
 Dar ce pot face eu ca sa ii fac sarcina mai usoara? Crede-ma ca incerc totul. Deja aspir de fiecare data cand vrea sa faca curatenie si curatesc baia pentru ca in baie folosim clor si pe ea deja o strange de gat cand il simte in aer. Ajut la tot ceia ce inseamna efort fizic si dificultate fizica. Aspir, intind haine, adun haine, ajut la schimbarea lenjeriei de pe pat, spal vase, etc. Si toate astea pentru ca am observat ca cu cat ii creste mai mare burta cu atat se oboseste mai mult. Inainte putea sa faca totul si nu zicea nimic. Acum e destul sa aspire si deja sufla greu. Ba chiar zilele trecute era tare obosita si abia avea aer, asa ca am intrebat-o ce a facut de a obosit asa si raspunsul ei a fost "am dat cu mopu si am sters praful" pentru mintea mea asa ceva nu te poate obosi si totusi este obositor pentru ea. 
 Nu este usor sa porti ceva mic cu pofte, greturi si schimbari de stare in tine. Asa ca daca poti sa faci pentru ea in timp ce ea aduce pe lume printesa ta, iubirea vietii tale si omuletul care iti va schimba lumea atunci fa-o fara nici un regret. Ce este foarte important in timp ce faci toate astea, este sa tii minte ca ea se schimba, corpul ei se schimba foarte mult si fata pe care tu ai cunoscut-o atunci acum este total altcineva. Asa ca nu uita sa o suporti la fiecare pas si sa o faci sa se simta bine in pielea ei. Sa se simta fericita cu toata sarcina si toate schimbarile care vin cu ea. Pentru ca asta este important si pentru copil si pentru ea. Nu uita ca in timpul sarcinii tot ce sotia ta traieste, simte si acel mic copil care este legat cu ea pentru urmatoarele noua luni. Eu unul incerc sa o fac in fiecare zi sa rad si sa fie fericita. Fiecare zambet pe fata ei stiu ca este si pe micuta mea Agnes si atunci sunt un tata implinit. 

Miercuri 01.03.2017


  Astazi am avut parte de cea mai mare fericire din lume. Alice imi zice ca micuta noastra incepe si se misca undeva intre orele 11-12 seara. Asa ca aseara m-am pus langa ea si am ras si am zambit si am povestit cu micuta mea printesa. Alice zicea ca se misca asa de mult si ca parca o simte fericita. Dar in dimineata asta, inainte sa plec la lucru mi-am luat cinci minute cu Alice si am stat de vorba cu fetita mea. O tineam pe Alice de burtica si povesteam cu micuta mea Agnes, la care dintr-o ´data am simtit ceva ca si o miscare de muschi. Atunci chiar zice Alice ''vai ca asa mi-a dat una acum''. Am inceput sa rad si in mine inima batea mai tare pentru ca pentru primadata am simtit-o miscand. 
Nu pot sa iti explic ce inseamna sa stii ca vine pe lume un om micut si plin de energie care reactioneaza la fiecare miscare pe care o faci tu. Dar iti promit ca pentru mine este o fericire imensa care nu imi da liniste. Acum ma simt implinit. Daca pana acum am crezut ca este indeajuns ca sunt casatorit si ca Alice este tot ce imi lipsea acum pot sa zic ca defapt mai lipsea ceva in viata mea. Acest copil deja a schimbat modul in care vad eu viata. 
  ''Fetita mea, deja.. imi schimba viata'' este titlul la articolul care il am in minte de azi dimineata. Este totul despre cum un copil te maturizeaza si te schimba atat vorbind spiritual cat si material. Poti sa citesti articolul ca sa vezi si tu ca nu este atat de rau sa fie sotia ta insarcinata si nu esti atat de nepregatit pe cat crezi tu. 
 Dar lasand toate astea la o parte astazi mi-am simtit micuta miscandu-se. Astazi am primit primul semn de viata ca ma iubeste. Avand in vedere ca Alice tot zicea seara cand ii mai cantam ca se micsa si tare mult se bucura cand imi aude vocea, acum chiar stiu ca este asa si ma bucur ca pe langa copiii care cu timpul au trecul pe langa mine si i-am vazut zambind, acum vine copilul meu ca sa imi umple viata plina de zambete. 

Marti 04.04.2017




  De cateva zile tot sunt pornit asa sa mai scriu ceva despre fiinta aceasta mica care face multa galagie in burtica. Cu vreo doua saptamani in urma imi zice Alice ca a inceput sa sughite micuta noastra. La inceput am crezut ca glumeste si imi zice sa imi pun urechea si sa ascult. Imi pun urechea si ascult iar in momentul acela micuta noastra capoasa imi da asa un avertisment direct in ureche. Stau si ascult in continuare si realizam cu Alice ca nu ii place deloc ca sughite. Sughite de doua trei ori dupa care de ''nervoasa'' se scutura in burta. Ce am mai observat in ultima vreme este ca ii place zgomotul iar atunci cand este liniste ii place sa faca ea galagie. La ultima consultatie nu a vrut deloc sa isi arete fata. Se ascundea dupa maini si picioare si statea nemiscata chiar daca doctorul a incercat sa o deranjeze. Iar dupa ce am ajuns acasa dupa consultatie se misca asa de mult ca puteai sa vezi valuri pe burtica lui Alice. Nu mai este mult si micuta aceasta va umple de culoare vietiile noastre. 
Multa lume ma avertizeaza de galagie, plansete si scutece schimbate dar va spun sincer nu ma vad deranjat deloc de asa ceva. Eu imi imaginez fetita mea, un copil linistit asa cum am fost si eu din cele spuse de mama. Cu toate acestea se mai adauga inca o luna frumoasa la asteptarea dupa micuta mea Agnes. Si tot astazi este ziua mea, inca un motiv de o mica bucurie. Acum un an pe vremea asta facea ''searcihng'' pe avionul liniei Air India si ieri faceam exact acelasi lucru la exact aceiasi ora. Insa de acum un an, pana astazi multe sau schimbat. Si intr-un an de acum multe se vor mai schimba. Este interesant cum viata se schimba si cum lucrurile iau o trasatura.
Pana ce voi scrie iar ma rog doar ca la urmatorul ecograf sa isi arete fata copila asta care seamana asa mult pe noi.

Duminica 19.05.2017



  Astazi am fost si am cumparat patutul pentru micuta noastra. Nu pot sa va explic cat de mult imi place cand il vad in dormitor. Avem un apartament de 50m2, unii din voi deja stiti ca v-am povestit cum am masurat apartamentul si am mers sa cumparam mobila iar apoi am juca tetris cu ea prin casa ca nu ne-am uitat la latimea mobilei. Asa ca acum am mutat biroul din dormitor pe hol, pentru ca inca nu avem o garderoba si in locul lui am pus patutul pentru Agnes. Este ceva simplu in alb dar este perfect. Parca deja a schimbat aspectul dormitorului. Este foarte dragut sa vezi cum in camera intra patul si ii da un aspect asa de uimitor. Stateam si ma uitam la el si ma gandeam oare cum a fi pe cand a plange. Langa birou am lasat o veioza inalta pe care am decorat-o eu pe acel picior al ei cu niste luminite cu beculete. Si acum stateam cu Alice si ne gandeam cum vor ramanea alea aprinse peste noapte ca sa ne putem trezi si sa o vedem cand plange. Dormitorul nostru deja a primit un aspect mai frumos si parca coltul acela de camera a devenit mai fericit. Deasupra patului deja avem ceva decoratii facute de Damaris verisoara lui Alice. Poate postez intre timp prin articol si o poza la fiecare zi in care am descris ceva si atunci poate aici postez acel colt. In orice caz mi-a umplut inima acel mic patut.
  Deja duminica face si Alice 8 luni de sarcina si oficial mai avem doar pana in Iulie. Asteptam amandoi cu nerabdare pentru ca deja am vazut cum se misca si raspunde la noi ca si cum deja ne vedem si ne bucuram amandoi.


Joi 01.06.2017



  Stiti acel sentiment cand este copilul mic si il prinzi de picioruse si il simti asa fin? Intreb acum pe cei care totusi au avut cat de cat de a face cu un copil mic. Este asa frumos fin si parca ti-ar place sa ai si tu pielea asa. Eu de cand a ramas insarcinata Alice abia astept pe micuta mea ca sa ma joc cu picioarele ei si sa o prind asa de maini si de burtica. Parca ma vad asa ca o fetita mica care se joaca cu o papusa. Zilele trecute cum am primit concediu de la lucru, cum am povestit si in articolul scris de acum cateva zile "Un weekend fara Alice" , asa ca am avut mai mult timp sa stau cu mana pe burtica lui Alice si sa o simt pe Agnes cum se tot misca. Zilele trecute tot dadea cu ambele picioare si in dreapta si stanga si ii vedeam talpulele prin burtica. Tineam mana si odata la atat apasam cu degetul inapoi si parca bucuroasa sau nervoasa, nu stiu exact sa zic, dadea inapoi ca si cum uite ca iti raspund si eu. La care odata isi arata talputa pe burtica si ramane acolo. Ca si cum nu mai vroia sa isi ia piciorul inapoi. Asa ca imi iau degetelul si ii imping talputa inapoi in burta si atunci ea imi da asa nervoasa cu piociorul ca in semn sa ii dau pace. Nu pot sa va explic ce sentiment am avut atunci cand i-am simtit talpa si cum i-am atins piciorul. A fost ceva nemaipomenit. 
  Ce sa mai zic de noaptea trecuta cand m-am trezit pentru ca ma tot ghiontea Alice si defapt cand m-am trezit ea dormea dusa. Atunci am realizat ca mana mea era sub burta lui Alice si cineva de acolo se simtea tare deranjat de mana mea. Nu va pot explica cum dadea in mana mea cu piciorul si nu ii placea ca este inghesuita de mana mea.
  Pana la urma sa ai copii este ceva frumos. Alice zice ca sunt draguti pana la o varsta si dupa o varsta. Mijlocul nu prea ii place. Eu unul abia astept sa descoper impreuna cu ea cum este acel mijloc si sa realizam ca este ceva foarte frumos. Cu fiecare varsta parca vad ca este o alta persoana. Asa ca daca va ganditi ca este greu si ca nu vreti copilasi. Va zic eu ca este ceva nemaipomenit chiar daca Agnes a mea inca nu imi plange in urechi. 

Miercuri 07.06.2017


  Astazi este una din acele in zile in care ne intrebam daca nu cumva micuta noastra ne face o surpriza si ne fugareste pana la spital ca sa ii auzim glasul. De dimineata s-a trezit Alice cu niste dureri si ne intrebam daca nu cumva astazi este ziua. Dar pana acum nimic nu s-a intamplat. Este deja jumatate de zi trecuta si asteptam. Am intrat in ultimele zile de sarcina si suntem ca pe ace. Asteptam cu nurabdare sa o vedem si sa ne distram de o fiinta care seama atat de mult cu noi. Parca nici nu realizam cand au trecut noua luni si totusi nu mai este mult. Luna asta chiar am facut un an de la nunta si acum inca o bucurie pentru noi in aceiasi luna. Micuta noastra v-a fi o bucurie pentru familiile noastre. Mama cred ca a sunat-o pe Alice toata saptamana si a intrebat-o daca nu cumva se gandeste sa nasca. Chiar ieri fiind sambata si avand in vedere ca am avut liber de la lucru, am iesit in oras cu Alice si am mers la film. Intre timp suna mama si ii scriu mesaj ca nu pot vorbi iar primul gand care ii trece prin minte este daca nu cumva suntem la spital pentru ca nici unul nu putea vorbi la telefon.
  Am ajuns in ultimele zile si toata lumea asteapta cu nerabdare. Poate ca aceasta va fi si una din ultimele zile scrise in acest articol. Singura zi care o voi mai scrie aici este probabil ziua nasterii si detaliile micutei noastre. Va dau si voua un indiciu asa cum am primit si eu, micuta noastra are aproximativ 3,5Kg din cate zicea medicul. Deci avem o fetita cat de cat marisoara.


Duminica 16.07.2017


  Si momentul adevarului a sosit. Astazi 31 Iulie la ora 10 micuta noastra si-a luat prima gura de aer. Am auzit-o plangand si ne-a zis ca este si ea printre noi. De ieri, 30 Iulie, la ora noua suntem la spital. Am mers si noi mai tarziu pentru ca Alice s-a trezit de la cinci dimineata cu dureri dar am zis ca asteptam sa fie ceva mai intens. Asa ca pe cand am ajuns la ora noua dupa consultatie ne zice ca este dilatata patru centimentri si ca o interneaza ca de acum este un inceput de sfarsit al sarcinii. 
  In mintea mea ma gandeam ca gata inca doua trei ore si imi vad fetita. Dar de unde, ca micuta noastra capoasa a stat pana a doua zi dimineata la noua cand abia a inceput sa isi arate capusorul. A fost greu sa o vad pe Alice in dureri si in noaptea trecuta am invatat sa imi iubesc mama si sa o pretuiesc mai mult ca niciodata. In vremurile cand eu m-am nascut lumea nu stia de anestezie, asa cum defapt a cerut sa primeasca ea si totusi avea dureri. A trebuit sa vad si eu ce inseamna durere ca sa stiu sa o pretuiesc pe mama. 
  In cele din urma micuta noastra are 3466kg si 50cm lungine. Este o fata mare cu ochi chinezesti si buze mari. La prima impresia Alice a zis ca tot seamana cu mine, de altfel asa cum si-a dorit si ea. De acum Domnul sa ne ajute si sa avem rabdarea si intelepciunea necesara sa o creste pe micuta noastra.


Luni 31.07.2017


Acestea au fost noua luni din sarcina sotiei mele si noua luni in care fetita mea a crescut si s-a pregatit pentru lumea aceasta. Dumnezeu sa imi ajute sa o putem creste cu Alice impreuna pentru imparatia S-a si sa avem intelepciunea necesara cat si rabdare.
  Avand in vedere ca Alice este insarcinata de aproximativ patruzeci de saptamani, asteptam in orice moment sa inceapa dureriile si apoi sa facem cunostinta cu micuta noastra. Din cele spuse de medic avem o fetita sanatoasa de aproximativ 3.3kg si asteptam cu nerabdare.
  Sa va explic ce greu este sa dormi cu o femeie insarcinata timp de noua luni. Si toate astea avand in vedere ca deja ati citit articolul
"Un weekend fara Alice" si asta doar ca sa va imaginati ca odata cu sarcina s-a mai adaugat la povestea aceasta. Adica noptiile acelea grele in care se invarte prin pat si zice "pe partea asta parca simt acidul din stomac" sau "pe partea asta nu pot dormi ca trebuie sa am fata catre perete". Si apoi sa nu uit ca fuge de cel putin cinci ori la wc si cum am vazut zilele trecute un video pe Facebook, femeia cand se trezeste peste noapte face ca un elefant si in drumul ei spre wc face ca o furtuna, nici nu stii daca sa te ascunzi sub pat pentru ca ai impresia ca e cutremur sau sa o iei la fuga pentru ca ti se pare ca a inceput al treilea razboi mondial.
Somnul ca somnul dar ziua este si mai grea, adica incepe cu greturi de la orice. Ii miroase a tot felu si nu poti zice "draga nu stiu ce ti se pare ca miroase ca eu nu simt nimic" ca imediat vine raspunsul "lasa lasa ca stiu eu, am citit ieri pe net ca in timpul sarcinii simtul mirosului iti este mai ascutit" si atunci cum sa il contrazici tu pe domnul Google?! Nu mai zic de schimbarile acelea de caracter. Acum plange, imediat rade si nu stii ce se intampla. O vezi suparata si o intrebi ce se intampla si iti zice ca simte doar nevoia de a plange. Este suparata pe tine ca nu ii dai cel mai frumos diamant de la swarovski chiar daca stie ca nu are nevoie de el.




  Dar cea mai grea parte vine in utlima luna, cand si tu stai ca pe ace si astepti cu nerabdare sa iti vezi copilul. Atunci uiti de cele opt luni care au fost inainte si cat de greu ti-a fost tie pentru ca acum incepe cea mai frumoasa perioada din viata ta. Sa nu sariti voi femeile ca si voua va este greu ba chiar mai greu decat noua ca deja stiu si eu. Nu am zis ca am purtat eu burta dupa mine si eu am avut hormonii urcati pana peste cap sau ca eu am fugit cel putin de 3 ori la wc pe ora.
 Acum suntem in ultimele zile de sarcina si oricand decide micuta noastra, o vom vedea. Este cea mai amuzanta parte din sarcina. Toata lumea te intreaba cat mai este pana atunci si toti te suna si iti scriu mesaje ca sa nu uiti sa ii anunti si pe ei. Toti vor sa fie anuntati cand momentul vine si toti ar vrea sa fie acolo. Zilele trecute am iesit la cinema cu Alice, am fost sa vedem Wonder woman pe ecranul mare si sa avem putin timp si pentru noi. Si in timpul filmului ma suna mama si ii trimit mesaj ca nu pot vorbi acum si apoi ma intreaba daca poate vorbi Alice la telefon. Ii zic ca nu si ma intreaba daca nu cumva suntem la spital, nici nu va mai explic ca am inceput sa rad in hohote. Apoi Alice este sunata in fiecare zi si toti o intreaba daca nu s-a hotarat micuta sa iasa. Dar pana si astazi inca micuta noastra sta la caldura.

  Acum orice durere de spate sau de burta te anunta "vezi ca vin" si fiecare indiciu mic te apropie de momentul bucuriei. Alice vrea sa se plimbe tot mai mult ca asa a citit ea undeva ca ajuta. Nu am sa te mint, am ingrijorari pentru orice lucru mic dar stiu ca cu ajutorul Domnului totul va fi bine. Auzi de la fiecare cate o poveste, cum a fost la sarcina lor si cum sa iti dai seama ca a venit vremea. Fiecare zice de burta care se lasa jos, umflatul picioarelor si de fiecare data cand observi cate o schimbare mica deja stii. 
  De aproximativ o luna tot discutam cu Alice sa mergem pana in Romania. Sa vizitam putin orasul natal si sa isi mai vada si ea neamurile inainte sa nasca. Avand in vedere ca dupa luna a saptea calatoria este mai grea ne tot gandeam sa o facem acum cat de curand. Dar nu prea ne-a fost scris sa mergem. Eu mi-am depus la lucru pentru concediu din 18 Mai pana in 30 si raspunsul a venit negativ cu o alternativa. Am discutat cu seful meu si mi-a zis asa putem doar sa iti dam concediu din 29 Mai pana pe 4 Iunie dupa care pe 5 Iunie ai o zi de lucru si din 6 Iunie pana in 10 Iunie ai din nou concediu. Ce ii explicasem eu lui cu zece minute inainte era ca eu vreau sa merg in romania si pentru asta am nevoie de cel putin opt zile de concediu plus o zi de mers si una de venit din romania. Asa ca ei s-au sfatuit intre ei pe acolo si mi-au dat 10 zile de concediu dar intre cele zece zile eu trebuie sa ma intorc din concediu si sa merg la lucru pentru o singura zi. In principiu si-au batut joc de mine. 
  Cu toate astea eu am ramas asa cu concediu dar asa nu mai pot calatori pana in Romania. Sansa sa ofera totusi in weekendul trecut cand parinti mei zic ca ei au de mers pana in Romania de rezolvat ceva acte. Asa ca eu ii zic lui Alice du-te cu ei si asa ai doua, trei zile pentru tine sa o petreci cu prietenele tale si neamurile din tara. Asa si face, merge in Romania si eu raman aici singur.
  Nu pot sa va explic cat de naspa m-am simtit in acele 4 nopti si 3 zile in care ea a fost plecata. Dupa ce m-am obisnuit cu ea prin casa nici macar somnul nu a mai fost la fel. Ca sa intelegeti ce vreau sa zic va mai povestesc o noapte dormita langa Alice. 

  Exemplu azi noapte. Se trezeste zbierand, toata speriata si se uita la mine zicand sa nu o ating ca este uda. Ea fiind toata speriata trezita dintr-un vis nu isi da seama ca defapt nu are nimic. M-am trezit si m-am uitat la ea am incercat sa o linistesc ca de obicei dupa care s-a pus la somn ca si cum nu s-a intamplat nimic. Iar daca o intreb in dimineata asta nici nu mai tine minte. Si asta se intampla noapte de noapte. Apoi dimineata pe la patru sau cinci, depinde cand rasare soarele, se trezeste si trage perdeaua de noapte pentru ca nu poate dormi noaptea cu ea trasa si dimineata nu mai poate dormi cu ea daca nu e trasa. Noaptea trebuie sa fie lumina in dormitor de afara si dimineata la rasarit sa fie intuneric. Dupa care fuge de cel putin trei ori la baie peste noapte. Si nici nu mai stau sa explic cum te inghesuie in pat si te aduce pana la margine de pat zicand ca nu mai are loc. 
  Acum dupa ce v-am zis despre o noapte cu ea sa va explic cum mi-a fost mie, intr-o noapte fara ea. M-am pus in pat pe la ora unsprezece si m-am tot invartit prin pat. Mi-a trecut cand un gand prin cap cand altul si ma framanta si una si alta. La un moment dat m-am uitat la telefon pentru ca primisem programul de la lucru si cand ma uit la el, vad ceasul. Era ora doua spre dimineata si eu inca nu adormisem. Am adormit pana la urma si pe la patru m-am trezit tot intr-o spaima ca am intarziat la lucru, iar cand m-am uitat la ceas era abia patru jumatate asa ca mi-am dat seama ca ma deranjeaza soarele pentru ca perdeaua nu este trasa. M-am ridicat am tras perdeaua si am incercat sa adorm dar fara niciun rezultat. Asa ca pe la sapte si jumatate m-am ridicat din pat si m-am pregatit pentru lucru.
   Acum urmeaza sa va explic ce a urmat in aceia zi. Am mers la lucru si seara pe la opt cand am iesit de la lucru m-am grabit acasa ca de obicei stiind ca ma asteapta Alice acasa. Dar pe la jumatatea drumului realizez ca ea nu este acasa si ca nu avem nimic de mancare acasa. Asa ca m-am gandit eu las ca voi gasi ceva in frigider. Am ajuns acasa am deschis frigiderul si el razand de mine imi arata ca este gol. Am comandat ceva de afara de mancare si dupa am incercat sa dorm. Aceiasi noapte a trecut iar peste mine. La ora doua am adormit si la patru am fost treaz. 
  Nu este deloc frumos sa iti lipseasca sotia de acasa si va zic eu, tot ce fac ele o fac cu dragoste pentru noi. Asa ca nu luati totul de-a gata si sa credeti ca este datoria lor sa faca totul. Nu v-a promis nimeni ca ce fac ele este asa de facut. Eu unul dupa un asa weekend pot sa zic ca mi-am primit o lectie.
  Daca ai citit titlul deja incepi sa te intrebi despre ce fetita vorbesc. La inceput zici ca vorbesc despre sotia mea, Alice. Apoi te gandesti ca totusi poate este altceva, dar inainte de toate iti povestesc ca sa vezi cum eram eu si ce fel de ganduri aveam acum un an si ceva. 
  Totul incepe inainte sa imi cunosc prietena de atunci si actuala sotie de acum. Eram asa undeva cu capul pe umeri si mergeam la lucru. Castigam undeva la 700 de euro pe luna. Locuiam cu parinti mei si nu aveam nici un fel de cheltuiala. Platea tata totul inafara de motorina care o bagam in masina. Nu aveam eu stresul ca nu imi ajung banii sau ca raman fara mancare, totul era asa de bine facut de parinti mei ca eu traiam pe alta planeta. Singurul lucru stiu ca ma uitam la mine si ma gandeam ca am si eu 22-23 de ani si totusi nu am o scoala terminata. Nu te uita la mine si crede ca sunt prost. Am terminat si eu un liceu cu un BAC in mana si o directie de Informatica/Matematica cu Desen Tehnic. A urmat sa incep Universitatea si din motive xy am ajuns sa nu o mai termin. Dar in gandul meu era totdeauna sa am o prietena, care sa ma iubeasca si eu sa o iubesc. Sa incepem sa visam la viata impreuna, familie, copii si toate alea. In mintea mea totusi se petreceau alte lucruri. 
  Eu pe mine nu m-am vazut niciodata in stare sa intretin o familie. M-am vazut mereu atat de slab si parca totdeauna gaseam ceva care sa ma faca incapabil de a cere o fata in casatorie sau macar sa ii dau asa o speranta. Nu erau fetele de vina, nu sunt vremurile in care traim de vina, eram doar eu. Adica te fixezi pe o idee si zici "omule drag, acesta sunt eu". Cand ma gandeam la o familie, imi faceam tot felul de fantezi de lux si frumusete ca nimeni altul. Ma vedeam asa undeva cu buzunarele pline si niste lucruri care sa lase cu gura casca pe toata lumea. Dar va zic sincer pentru ca toate astea nu le puteam avea, atunci am zis ca eu nu pot, asa ca nu merit. Am tinut-o asa multa vreme. 
  Apoi mi-am luat inima in dinti si  am zis orice ar fi, daca unul si altul poate atunci pot si eu. M-am insurat, mi-am luat apartament in chirie, aduc mancare acasa si intretin totul fara nici un gram de frica. Am ajuns sa reusesc ce aveam impresia ca nu pot. 
  

  Ce sa iti mai povestesc de copii, care au tot felul de lucruri si cat de scump e totul cand vine vorba la copil. Cat de greu poate sa fie si cata atentie trebuie sa ai in cresterea unui copil. Eu ma vedeam imatur. Adica un om la 25 de ani este capabil sa creasca alt om si sa ii ofere o viata, o educatie si un viitor?! Va zic acum ca este posibil, chiar daca fetita mea nu gusta aerul de afara. Dar nu mai este mult nici pana atunci. 
  In momentul de fata deja cred ca ti-ai dat seama ca vorbesc despre micuta fetita (tot asa sustine doctorul)  care creste pe zi ce trece in sotia mea. Ca sa vezi minunea lui Dumnezeu, totul incepe atunci cand am zis primadata ca nu pot. Adica nu am putut sa ma insor pentru ca eu nu am fost capabil sa fiu insurat si sa am grija de alti oameni inafara de mine. Dumnezeu pune in mine o iubire fara margine pentru o fata care o cunosc de abia o luna si cu care ma logodesc in a doua luna. La nici un an suntem casatoriti si venim din luna de miere la apartamentul care l-am inchiriat inainte sa plecam in luna de miere si acum la nici un an de casatorie vom avea o fata micuta in bratele noastre. Dumnezeu incepe si imi schimba inima prin sotia mea si apoi daca eu am crezut ca sunt imatur cum sa cresc un copil, Dumnezeu pune in mine o flacara care arde atat de tare incat dimineata cand ma trezesc ma pune pe genunchi plangand. 
  Am crezut ca ma pot ruga doar pentru mine si am crezut ca de multe ori ca nu ma aude. Am crezut ca sa mergi odata pe saptamana la un program de biserica si sa asculti o predica este indeajuns. Din cand in cand sa mai canti o cantare cu corul era OK, dar cand era solo deja parca era prea mult. Dumnezeu pune in bratele tale o mica responsabilitate, care inca nu este cu ochii deschisi in lume, dar te infricoseaza cat nu ai crede. Imi pune Dumnezeu in mana viitorul unui om si zice indreapta-l catre mine, ca vei fi tras la raspundere. Oamenii buni, va promit ca doar gandul la asa lucru imi da palpitatii la inima. Si atunci incepe transformarea.
  In momentul cand incepi sa traiesti cu frica de Dumnezeu si sa iti faci singurul tau scop in viata sa fi placut inaintea Lui si sa faci voia Lui asa cum El vrea, iti zic eu ca totul se schimba in jurul tau. Nu am inteles adevaratul sens al vietii pana Dumnezeu nu m-a facut un familist si pana nu mi-a dat o viata sa o cresc. Gandeste-te ca primesti in dar o floare si atat de mult apreciezi acea persoana care ti-a dat floarea ca nu ai vrea sa o vezi intristata pentru ca nu ai avut grija de cadoul care ti l-a dat. Si in caz ca se usuca stii foarte bine ca se va supara persoana de la care ai primit-o. Asa ca faci tot posibilul sa prelungesti viata acelei flori si sa arate cat mai frumoasa poate ea sa fie. Exact asa face Dumnezeu cu tine in momentul in care iti da un copil in familie. 
  Va promit ca ma apropiu de Dumnezeu cat pot mai mult. Ca sa pot sa ii fiu exemplu copilului meu la momentul potrivit. Sa o invat pe fetita mea cat de important este sa te rogi, sa stii sa aduci lauda lui Dumnezeu, sa fi multumitor pentru tot ce ai si sa il cauti pe El in toata vremea. Poate ca nu am avere, firma, sau cont de sase cifre, dar am un Dumnezeu care tine totul in palma S-a si la doar un cuvant de a Lui totul i-a fiinta. Aceasta este ce vreau sa las ca mostenire fetitei mele. 
  Chiar daca ea inca nu este oficial printre noi, totusi imi schimba viata si da un alt sens vietii mele. Incearca si tu sa faci acelasi lucru pentru copiii tai si ai sa vezi cat de frumos poate sa fie alaturi de Dumnezeu viata ta de familist. 
  Astazi dupa ce am reusit sa ma ridic din patul meu de boala,am zis ca este un moment bun de a scrie ceva. Si gandidu-ma mult la ce anume as vrea sa scriu am ajuns la subiectul "orgoliu si ego".
  Nu cu multa vreme in urma am realizat ca suntem facuti in asa fel incat ne gandim mereu primadata la noi. Suntem egoisti orice ar fi si nu totdeauna intr-un mod care sa ne beneficieze, dar de multe ori intr-un mod in care iesim totdeauna in pierdere. Incercam sa explic exact aceasta idee sotiei mele. Pentru ca aveam un subiect asupra temei si ii ziceam ca totusi daca suntem atat de indragostiti, casatoriti si chiar in asteptarea unui copil, totdeauna vor fi momente in care ne vom gandi doar la noi si la orgoliul nostru. Iar acel moment v-a distruge ceva mai frumos care putea sa fie mai bine facut sau arata mai frumos daca era in "echipa" si nu de unu singur. Evident ca deja exista lume care se bate in piept si zice ca nu am dreptate, dar cea mai simpla dovada este acesta: De fiecare data cand esti pus sa faci cate ceva, intreaba-te din ce motiv o faci, pe cine beneficiaza?

  Ii ziceam sotiei mele cu tot ca suntem casatoriti amandoi avem visuri si am vrea sa facem ceva pentru noi, chiar daca prioritatile noastre sunt altele. Diferenta este ca am ajuns in momentul cand Dumnezeu iti da intelepciunea sa vezi ce este mai important. Inca mai vad cupluri care se cearta de-a lungul drumului si se manca intre ei si asta pentru ca fiecare gandeste la orgoliul sau si nu la ce se poate intampla daca isi lasa garda jos. Bineinteles ca daca amandoi sunt seriosi atunci incep cu scopuri bine definite in viata si stiu ce vor unul de la altul, dar asta se intampla in cazuri rare. Asa ca totul incepe cu "hei, ai vrea sa iesim la o cafea?" si dupa trec doua sau trei saptamani si inca nimeni nu a zis nimic important, totul este la zambete si rasete. Apoi trece jumatatea de an si cineva zicea ca atunci te trezesti si vezi defapt de ce esti cu persoana respectiva. Pentru unii poate trece un an, chiar si doi si nimic nu se intampla. Dupa se trezesc ca nu vor sa se mai "insele" unul pe altul asa ca incep certurile. Ce vreau sa zic prin asta? Este simplu atunci fiecare devine egoist si isi apara orgoliu. Fiecare dintre ei incepe sa traga in lucrurile care ii plac lui. El vrea sa mearga la cafea, dar ea nu bea cafea. Ea vrea sa se plimbe prin oras, el vrea la cinema. El vrea sa stea acasa la un serial, ea vrea sa viziteze Brasovul. Si acum dupa atata vreme nu mai vrea nimeni sa lase de la el. Fiecare are impresia ca ce vrea el este mai important si nu vede motivul de a se lasa mai prejos ca celalalt. Incepe totul de la lucruri mici si cu neintelegeri simple, apoi cu certuri asa pana a doua zi si pana nu te trezesti bine bine iti dai seama ca nu ati mai vorbit unul cu altul de cateva saptamani. Si toata dragostea care era intre voi, are un inceput de sfarsit.
  Deja aud cum va fug gandurile zicand "suntem adulti si gasim noi rezolvari la totul" daca totusi sunteti asa de mari "adulti" atunci de ce nu v-ati gandit de la bun inceput la ce urmeaza sa vina. Evident ca in viata exista mereu probleme si totul trebuie rezolvat pas cu pas, dar asta nu inseamna ca trebuie sa iti faci singur probleme si apoi sa iti bati capul sa le rezolvi. Daca erai asa mare adult aveai un scop bine definit de cand te-ai gandit ca si barbat ca ti-ar place sa iti petreci timp cu fata respectiva. Dar si atunci ai fost un mare egoist, te-ai gandit doar sa iti satisfaci pofta si sa te simti tu bine.

  Subiectul egoism si orgoliu nu se opreste doar la punctul acesta, multi sunt egoisti chiar si dupa casatorie. Sotul nu vrea sa duca gunoiul, sotia face de mancare ce ii place ei, el isi invita prietenii in vizita in fiecare zi, ea sta toata ziua la cafele cu prietenele, el nu ar schimba un scutec la copil, ea  nu ar face curatenie doar odata pe saptamana si povestea poate continua. Vedeti voi, toti putem avea o anume varsta si putem zice ca suntem adulti. Dar sa fi matur si sa ai capacitatea mintala sa gandesti ceva mai mult decat pentru tine, este mare lucru.





  Totusi exista orgoliu si egoism sanatos intr-o relatie, atunci cand totul nu se rezuma la mine si la eu. Cand tot orgoliul se rezuma la noi. Ce vreau sa zic prin asta este ca daca orgoliul si egoismul tau duce la o relatie mai buna pentru amandoi si realizati ca acum sunteti o unitate, atunci este cand totul este sanatos. Cineva deja zice ca daca egoismul vostru deja va priveste pe amandoi atunci dupa definitie nu mai este egoism. Dar daca pe cei doi ii privim ca si una, pentru ca altfel cei doi nu vor putea niciodata sa convietuiasca si niciodata nu vor putea pasi impreuna, daca ei nu sunt una.. atunci inca se aplica definitia avand in vedere faptul ca interesele lor sunt egoiste privind pe ei doi fata de restul lumii.

  Nu iti bate mult capul cu asta. Nu sta si a te gandi cum sa aduci totul sub controlul tau sau cum sa faci sa iesi tu castigator avand ambele lucruri. Sa fiti si doi dar sa iti implinesti si dorintele tale fara sa te intereseze ce vrea ea, pentru ca asa ceva nu exista. Vrei o armonie si o pace launtrica, impaca-te cu idea ca trebuie sa lucrati impreuna si incet incet sa deveniti una. Nu pe ideile care le-ai primit in educatia ta si nu pe ideile care sunt strecurate de prietenii tai. Trebuie sa fi tu si ea. 
 Astazi am avut asa o pofta de a scrie ceva. Am ajuns la lucru pe la ora 8 si am umblat cu un pix in mana pana pe la 11 fara sa pot lega 2 cuvinte bune. Pe la 12 m-am intors inapoi la lucru dupa o pauza scurta si am scos tableta crezand ca poate ma ajuta ea sa scriu ceva. Am scris undeva la 2-3 randuri si parca dupa se facea asa o liniste si ma pierdeam in ganduri. Daca cumva se intampla ca mai scriam un cuvant, venea repede un pasager si avea cate o intrebare. Unii isi pierdusera bagajele, altii cautau pe cineva sa ii ajute cu bagajele ca aveau prea multe si apoi sa nu mai zic de cei care cautau iesirea iar semnele spre iesire erau mari cat o masina. Am scris cand un titlu cand altul si imi ziceam poate imi gasesc acolo motivatia. Dar avea dreptate cine zicea ca nu poti da un titlu la ceia ce scrii pana nu ai terminat de scris.
 In momentul acesta in mintea mea este deja totul scris. Vad totul pe o foaie si jos este deja dat titlu si semnatura imi este pusa. Ce nu am reusit sa fac astazi in 11 ore in care am fost la munca, am facut acum in doar 15 minute. Priveste titlu si uita-te bine la el pentru ca ai sa ramai uimit la ce ai sa citesti avand in vedere ca esti in ziua de Craciun.



 Te indragostesti si esti tot topit. Inima iti bate mai tare si picioarele tot iti tremura. Transpiri fara motiv si iti pierzi cuvintele fara sa realizezi de ce. Dupa care iti faci curaj si te pui pe genunchi, o vrei de sotie si iti dai filme ca vei avea niste copii super frumosi. Nici nu vreau sa incep de acele momente de Craciun, revelion si tot felul de sarbatori in care deja te vezi cu sotia si copiii stand la masa sau cine stie ce filme iti mai dai.
 Ce nu iti zice nimeni si cu care te inseli tu, este ca aceia dragoste si flacara care iti da lumina la toate filmele din lume, nu este indeajuns. Poate ca ai auzit de la parinti tai sau ti-a zis un prieten mai apropiat care deja este insurat. Dar niciodata nu ai crezut ca ajungi in momentul ca realizezi ca este chiar asa. Dar uita-te in jurul tau si bate-te in piept, striga in gura mare ca tu o iubesti si este indeajuns, tu ai sa faci totul pentru fericirea ei si cumva se vor aseza lucrurile la locul lor. Acum dar, lasa degetul jos si deschide bine ochii. Nu este indeajuns sa faci si sa dregi in numele ei, daca nu esti pregatit pentru o dedicare absoluta. Deja te intrebi ce poti face mai mult ca sa ii areti ca o iubesti, ca o intelegi, ca luna de pe cer ai pune-o in mana ei si stelele universului in palmele ei? Crede-ma ca ai inteles total gresit cuvintele dedicare absoluta. Nu este nevoie de fapte superumane sau de gesturi care sa iti dovedeasca iubirea. Dedicare absoluta consta in a uita cine esti tu, ce vrei tu, cum vrei tu si ce iti place tie. Adica inseamna sa uiti egoul tau sau cu alte cuvinte, de fiecare data cand vrei sa faci ceva, indiferent ce ar fi, atunci sa te intrebi "Dar oare ea ce ar zice?".
 Vrei sa iti cumperi cea mai scumpa masina din lume ca sa te dai mare prietenilor tai (?), te-ai intrebat oare ce ar zice ea? Vrei sa ii cumperi cel mai scump cadou din lume? Vrei sa mergi in oras la cafea cu baietii? Vrei sa vorbesti despre cum face ea de mancare sau vrei sa deschizi o discutie oarecare? Te-ai intrebat oare ce ar zice ea?
 Daca crezi ca pana astazi ai fost un egoist care s-a uitat asa cu neglijenta la sotia ta, logodnica ta sau prietena ta si te-ai gandit ca totul este asa cum trebuie pentru ca tu vrei asa sa fie, atunci gandeste-te ca omul care este langa tine are sentimente. Este un om plin de viata care are ambitii, are caracter si este plin de egoism cum esti si tu, iar daca aceasta faptura vie ar face cum ai face si tu atunci nimic nu s-ar mai alege din acel lucru pe care voi il numiti relatie. Vrei sa fie mai putina cearta si vrei sa ii areti cat de mult o iubesti? Incearca la fiecare pas, cuvant, actiune pe care o faci sa te intrebi oare daca as face ce vreau eu sa fac, ea ce ar zice sau cum s-ar simti. Si atunci iti garantez ca nu poti gresit cu prea multe.
 Asta inseamna sa te dedici absolut unui om pe care zici ca il iubesti. Si nu cumva sa crezi ca asta tine doar de decizi importante si mari, aceasta regula tine cont de fiecare lucru marunt si neobservat. Picatura cu picatura si paharul tot se umple. Iar voi fetele daca cumva credeti ca acest lucru nu tine de voi, atunci va inselati. Barbatul nu este un om cu inima de piatra. Si el are nevoie de aceiasi atentie. Am undeva un articol dedicat si la acest subiect si anume Barbatul, forta bruta? Totul trebuie sa fie reciproc.



PS: Sarbatori fericite si un an nou binecuvantat!
  Avem mai putin de o luna pana in seara de Craciun si tot aud in jurul meu ce planuri au unii si altii pentru seara lor. Eu m-am tot intrebat ce am de gand sa fac si ma uitam la ce obisnuiam sa fac pana acum in familie. Dupa m-am intrebat oare altii cum sarbatoresc? Si am inceput sa caut pe net despre traditii si obiceiuri romanesti. Va spun sincer am citit undeva la 2 articole pentru ca mi-a pierit interesul cand am vazut ce obiceiuri exista.
  Ca sa intelegeti si voi, am citit despre aceia masa "festiva" in seara de ajun insa toate productele masei sunt de post. Lucru care nu l-am inteles niciodata. Pentru mine postul a fost post, adica nu mancam. Dar nu vreau sa intru in discutia asta. Apoi am citit ca se mai taie porcul in ajunul de craciun si nu in timpul postului ca nu cumva sa "murdaresti" vase cu carne. Sa nu uit de vizita preotului care gusta din mancare in ziua de ajun si nu cumva sa nu mentionez colinda. Apoi ce am gasit mai des in seara de Craciun este functia bradului, care dupa cate am inteles in traditia romana populara el se foloseste mai mult in cazuri funerare. Din cate am citit pe internet primul brad impodobit a fost gasit prin Estonia si Letonia dar toata povestea s-a extins din Germania la sfarsitul primului razboi mondial si intregul mit zice ca ar reprezenta pe Isus Hristos datorita faptului ca bradul este asa de viu si nu se usuca chiar si in cele mai urate conditii. Si ultimul lucru absurd care am citit in primul articol despre Craciun, se obisnuieste ca in dimineata de Craciun sa te speli cu apa curata si de preferinta cu o moneda de argint in ea si luata dintr-un izvor sau o fantana. Semnificatia acestui lucru ar zice ca este bogatia in anul care urmeaza si sanatatea. Da, toate astea in ajunul de Craciun si in ziua Craciunului. 




  Astea fiind toate spuse din ce am gasit prin articolele citite, acum urmeaza sa va zic eu cum erau momentele mele in zilele de 23-25 Decembrie. 
  Incepea totul cu o curatenie generala si de multe ori incepeam cu o saptamana inainte de Craciun. Mama obisnuia sa ne puna pe toti la treaba si ea ii zicea "curatenie generala". La noi cam in fiecare zi se facea curatenie, asa ca nu era indeajuns sa ii zica curatenie, mai adauga ceva pe langa ca sa para ceva mai important. Apoi aveam liniste in zilele de 24-25. De obicei serveam masa toata familia impreuna dupa care ne uitam ori la un film care era difuzat la TV sau stateam la povesti. Stiu ca aveam si musafiri. Mama obisnuia sa isi invite fratii si erau momente petrecute in familie. Cineva acum se intreaba: "Bine bine, dar inca nu ai zis nimic de brad!". Ca sa raspund si eu, bradul era impodobit de tata undeva ca la inceputul lunii si nu va ganditi la ceva abia taiat din padure, sau cumparat unul fresh. Avea tata unul artificial, undeva intr-o cutie. Scotea toate cutiile cu globuri, margele, luminii si toate alea si ne puneam pe langa el ca sa facem si noi cate ceva. Deja o aud pe mama cum zice: "Cred ca eu il impodobeam si nu tatal tau.." dar sincer nu imi amintesc asa bine. Era cand si cum. Dar totusi mama facea mancarea si tin minte cat se straduia  doar pentru o masa, iar noi aveam mai multe. Salata de boeuf, chiftele, snitel, sarmale si meniul era lung. Sa nu mai zic de prajituri la care se chinuia cel mai mult. Nu, noi nu aveam obiceiuri cu apa din izvor pentru ca mama ne punea tot timpul anului sa ne spalam. Chiar zilele trecute imi zicea "va punea sa va spalati si cand veneati de la scoala si va ziceam in fiecare zi, ca sa nu uitati cand mergeti la casele voastre sa tineti minte" si toate astea intr-o discutie care o avea cu sotia. Nu avea mancare de post si nici popa nu ne vizita. Aveam cateva zile de liniste si apropiere de familie. Ne faceam niste momente si amintiri frumoase. 
  Acum incep unii deja sa critice ca dece bradul si apoi de ce cadouri sa nu mai zic de ce masa speciala in seara de Craciun sau de ce macar zic "Craciun" si nu "Sarbatoarea nasterii Domnului". Fiecare gaseste sa se uite la anumite lucrurii. Pentru noi erau momente cand parintii mei aveau concediu si nu se stresau cu nimic altceva inafara de pregatirile acelia. Isi faceau timp pentru noi si pentru familia lor. Da, toate obiceiurile acestea or fi pagane si nu or avea nimic de a face cu nasterea Domnului Isus Hristos, dar spune-mi si mie de ce trebuie sa fie o sarbatoare anume odata pe an care sa iti aduca aminte ca exista DUMNEZEU?! Mie casa in momentul asta imi este plina de luminite si asta pentru ca am decis cu Alice ca nu avem nevoie de brad pentru ca nu avem loc pentru el.
  Pentru mine toata sarbatoarea acestea la sfarsit de an reprezinta o caldura in vremea aceasta friguroasa. Apropiere de familie alaturi de un semineu cald. O ceasca de ceai fierbinte cu niste prajitura de casa si amintiri de neuitat.

  Daca esti omul care vrea sa respinga toate astea pentru scuze de genu "paganism" si vrei ca pereti tai sa fie goli, casa curata si nimic "special" atunci intreaba-te ce fel de inima goala, curata si speciala ai.
La anu pe vremea asta, cu ajutorul Domnului, voi fi tatic si astept cu nerabdare an de an sa pun un zambet pe fata copilului meu cu niste luminite, cadouri si o mustata alba. Si toate astea nu ca imi invat copilul la rau, dar ca sa il invat ca odata pe an trebuie sa isi deschida inima, sa fie darnic, iubitor, primitor de oaspeti, sa isi curete casa si inima si sa inceapa cu apropiere de familie si prieteni.
  Vrei sa imi zici cu sarbatoresti tu? Vrei sa imi zici obiceiurile tale? Vrei sa imparti cu mine ce inseamna pentru tine aceasta luna al anului? Scrie un comentariu mai jos, fara rusine! 

Si sa nu uitam. Craciun fericit si sper ca Isus Hristos sa fie in inimiile voastre.
  Titlul zice totul. Sotul de care are ea nevoie. Oare scriu despre un barbat care isi cauta o sotie, sau scriu despre o femeie care isi cauta sot? Despre nici una. Scriu despre un barbat zilnic care este deja casatorit si deja are o sotie superba in casa lui. Scriu despre femeia care zilnic este acasa si isi asteapta sotul cu drag de la munca. Scriu defapt despre sotul care trebuie sa il reprezinti tu in casa zilnic fata de sotia ta care face atat de multe pentru tine, chiar daca ea nu iti face o lista detaliata cu ce face. Vrei sa stii ce gresesti in toata "meseria" ta de sot? Vrei sa vezi ce ai putea face in plus pentru sotia ta, care cu atat drag ai iubit-o dar acum parca s-a racit aceia dragoste? Vrei sa stii defapt ce gresesti si cu ce ai putea sa iti ajuti sotia mai mult? Atunci primeste aceste cuvinte de la mine chiar daca sunt casatorit de doar cateva luni. Cate despre partea aceasta din povestea vietii mele voi scrie imediat un alt articol. Voi posta poze si veti vedea cum a fost la nunta mea si va voi zice detaliat si cu maruntis ce s-a petrecut si tot stresul care l-am avut. Dar acum inapoi la partea unde eu, sotul, vreau sa fiu "sot pentru sotie" si nu un barbat locuind cu o femeie oarecare intr-o casa bantuita. 



  Imi amintesc cum eram la inceput si cum vedeam lucrurile din punctul meu de vedere. Imi amintesc cat de incapatanat puteam fi si nici cum nu vroiam sa las de la mine, poate ca si astazi mai sunt asa dar nu imi zice Alice nimic. Dar drumul care l-am parcurs in ultimele luni si schimbarile de care am fost nevoit sa le fac au fost multe si totul ca sa pot fi sotul de care ea are nevoie. Ca sa iti faci o idee cam despre ce vorbesc, totul incepea cam asa..
  Am avut impresia ca daca eu lucrez 32 de ore pe saptamana si sunt mai mult la munca decat acasa am tot dreptul sa vin acasa la ea dupa 5, 8, 10 sau 12 ore de munca si sa imi fie mancarea gata incalzita, sa imi arunc hainele prin stanga si dreapta, sa imi las papuci la usa, sa ma arunc pe laptop si sa imi caut relaxarea dupa munca in orice altceva inafara de o discutie cu Alice. Poate deja te gandesti ca asa am fost crescut, dar crede-ma doamna Balog Mariana (mama) nu accepta asa ceva chiar daca ii era copilul ei. Mama m-a educat si m-a pregatit pentru "meseria" acestea de sot dar eu mi-am luat mandria in spate si am crezut ca nu este chiar asa cum zicea ea. Ca urmare, Alice era mai mereu trista ca nu ii dau atentia necesara, suparata ca de ce nu imi pot baga papuci in garderoba unde le este locul, de ce nu imi pun hainele la spalat sau in dulap sau de ce sunt asa de pretentios. Nu a durat mult pana mi-a zis "dragule, nu vrei sa iti petreci mai mult timp cu mine?" sau "iubire nu ai vrea sa ma ajuti si tu sa punem masa?". Evident ca la inceput am crezut ca glumeste pentru ca nu intelegeam cum poate sa aiba asa asteptari de la mine, adica nu era destul ca eu deja mergeam la lucru?! Evident ca nu. Asculta aici la mine. Munca pe care o faci este un mijloc prin care sa incerci sa iti faci viata mai usoara si nu mai grea. Odata ce pui mai mult accent pe munca si mai putin pe familia ta, deja ai inceput sa pierzi in jocul asta. 
  Si daca ar fi doar atat ce frumos ar fi. As fi avut doar atat de inteles si totul ar fi schimbat. Dar nu a trecut multa vreme si am inteles ca sunt cam egoist. Adica aveam impresia ca daca eu stiu ca o iubesc si ea stie ca o iubesc atunci este destul ca totul se subintelege si nu mai trebuie zis. Pentru noi ca si barbati este ceva normal, noi nu avem nevoia aceasta sa auzim vorbe. Nu suntem asa de sentimentali cum sunt ele si nu simtim nevoia aceia care o simt ele ca si femei. Si totusi ca sa vezi daca nu ii zic de cel putin 3-4 ori pe zi ca o iubesc, parca nu am zis deloc. Ohh, dar nu crede ca ai scapat doar asa usor. Ce credeai ca daca i-am zis ca o iubesc ii este de ajuns? Are nevoie de o imbratisare pe langa, o mangaiere si un sarut. Vezi tu, tu ca si barbat daca ai cucerit-o deja ai impresia ca totul se subintelege de la sine, dar ea ca si femeie simt mereu nevoia sa o cuceresti din nou si din nou. La inceput mi-a fost greu si aceasta. Sunt fixist, domnule! Presupun ca exista cuvantul in romana, ce vreau defapt sa zic este ca am si eu fixurile mele si greu ma scoate cineva din ele. Asa si acum, daca eu stiam ca atat este indeajuns atunci nu mai simteam nevoia pentru mai mult. Dar am ajuns sa o inteleg si pe asta.
  Dupa care am observat ca in zilele cand nu lucrez si am liber, ea face cam totul singura iar eu stau undeva intr-un colt si fac pe observatorul. Nu mi-a zis ea direct, dar am inteles ca nu ii place. Mai zicea "nu vrei sa intinzi tu hainele?" sau "nu vrei sa aspiri tu astazi?" si parca imi pica asa de greu. Acum cand sunt acasa deja imi merge mana automat pe aspirator si pe mop, dar cu rufele inca am dificultati. Dusul gunoiului este total alta poveste, poate vorbim depsre asta altadata. Sa nu mai zic ca la cat de mult imi place sa fac de mancare, tot atat de mult imi place sa o las pe ea sa faca. Parca este mai usor asa. Si crede-ma ca sunt destule lucruri in care o pot ajuta, dar inca nu am intrebat-o cu ce anume as putea sa o ajut.
  Si ultimul dar nu cel din urma, invata sa o iubesti asa cum este. Da si Alice a mea are defecte, una din ele fiind nasul acela ei stramb (iubire daca citesti sa stii ca glumesc! Te iubesc!) dar inveti sa vezi pe langa ele si sa o iubesti pentru ca este jumatatea ta. Si ce iubesti, pretuiesti. Asa ca invata sa o pretuiesti cat ea merita, invata sa te daruiesti pentru ea si sa ii areti atentia de care are nevoie. Nu sa ma laud, dar atat imi place sa stiu ca merg la munca si chiar si cu salarul meu saracacios pot sa o duc pana la mall si sa o las sa isi cumpere ceva cat de mic si neimportant cum ar fi o lumanare in plus in casa. Imi place si ador cand o vad cum se bucura ca un copil mic cand isi cumpara cate ceva. Si fericirea ei ma face si pe mine fericit. Incearca sa vezi cum esti atunci cand ii daruiesti ceva si sa vezi cum se v-a simti ea. Poate pentru tine ca si barbat acest lucru este nesemnificativ, dar nu uita ca ea este jumatatea ta si pentru ea este foarte important. 

  Incearca sa fi sotul de care are ea nevoie sa fi si nu un barbat oarecare langa o femeie. Incearca sa iti lasi egoul si mandria la o parte. Fa in asa fel sa fie ea multumita si vorbeste cu ea in dragoste ca sa ii castigi inima si respectul, iar apoi ea v-a face la fel pentru tine. 

PS: Daca crezi ca mai poti adauga ceva in gandurile mele, te provoc sa imi lasi un comentariu mai jos, iar daca parerea ta este alta.. atunci nu vad de ce nu ai putea sa mi-o zici si mie.
  Nu inteleg de unde a inteles Iov ca trebuie sa se pocaiasca in sac si cenusa, dar in mai multe locrui din Iov am gasit expresia respectiva
  In Iov 42:6 zice: "De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă." Ma tot intrebam de ce tot zice Iov asa si in cele din urma chiar am inceput sa cred ca practica acest lucru. Pentru mine este ceva foarte respingator sa iau un sac si sa ma arunc in el cu cenusa. Imaginea aceasta parca ma tulbura si nu stiam cum poate un om face un asa gest. Adica ce fel de rasplata aduce o asa smerenie si injosire de sine? 
  Primadata am vazut expresia cu cenusa in Iov 2:8 unde zice: "Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă." si sincer sa va zic avand in vedere in situatia care se afla nu mi se parea ceva atat de ciudat. Ma gandeam ca la bubele care le avea il ajuta cenusa intr-un fel. Dar cu timpul am realizat ca nu este exact asa. Pentru ca Iov se pocaia in sac si cenusa si il vedeam literalmente facand lucru acesta. Nu cu mult timp in urma am gasit aceiasi relatare pentru poporul din Ninive. Si ei s-au pocait in sac si cenusa. Iar toate aceste versete au nascut un semn de intrebare in mine. Asa ca am inceput sa caut pe internet sa vad daca stie cineva un raspuns. Adica daca este ceva la care eu nu m-am gandit si daca totusi semnifica acest gen ceva mai mult de o lasare de sine, o incalcare a trupului si a firii pamantesti.

  Asa am gasit un raspuns pe
www.citate-celebre.com unde cineva zice ca ar fi fost un semn de doliu si o manifestare exterioara a unei dureri. Se mai zice ca acest obicei a venit de la Evrei care la o mare durere sau o remuscare adanca isi sfasiau, vesmintele, se acopereau cu un sac si-si puneau cenusa pe cap.

  Iar acum ca tot am facut concluzia la toate, stau si ma intreb daca eu sunt in stare de asa ceva. Adica imi amintesc de momente in care imi era rusine de cele infaptuite de mine si plangeam cu fata la pamant. Dar inca nu imi amintesc sa fi facut ceva mai mult de atat. Bineinteles ca inteleg ca astazi nu iti cere nimeni asa niste fapte, dar oare cat de mult ne pocaim noi in momentul cand aplecam capul si pentru cat timp tine pocainta respectiva. Ma gandesc eu ca daca ar trebui sa te arunci intr-un sac de cenusa tot odata la atata cand te intorci la pocainta asa cum o facem in ziua de astazi, atunci nu ai mai avea nevoie de bronz, dar multa nevoie de baie. Sa fi tigan ar fi la moda si sa razi de African ca este negru nu ti-ar mai fi asa usor. Automat ti-ar cadea motivele si scuzele in spatele rasismului tau pentru ca acum ai fi tu elefantul din camera. 

  Dar privind acest sac de cenusa si fugind de el cu dezgustare, ma intreb cat de mult ar conta daca totusi am privi pocainta altfel si nu ca un lucru usor de apucat, greu de pierdut si repede de gasit. Daca totusi ne-am schimbat atitudinea fata de tot ceia ce priveste dragoste fata de Dumnezeu si smerenie fata de sfintenia de care este inconjurat El. Cred ca daca am privi cu alta perspectiva totul, am fi mereu in sac si cenusa ca sa putem fi vrednici de prezenta Lui sau sa ne simtim macar putin vrednici de dragostea pe care El o are pentru noi.
  Tare mult as vrea sa ma opresc din zis "ma pocaiesc in sac si cenusa" dar pur si simplu sa pun in aplicare aceste cuvinte si sa ma pocaiesc cu adevarat. 

  Daca vreti sa vedeti metaforic aceasta cenusa, ca si ultim gand, priviti-o ca si cenusa care se foloseste in gradina. Este substanta care pregatesc solul pentru plante. Este elementul care echilibreaza nivelul de aciditate a solului. Este echilibrarea, daca vreti, pentru un pom roditor. Asa ca daca doriti sa sa aveti rod, ganditi-va in serios daca nu ati vrea sa va pocaiti in cenusa.






Daca te simti binevenit si te regasesti in ce ai citit 
trasnmite si prietenilor tai cu mare drag.
Si daca ai mai gasit inca o explicatie pe tema respectiva
te astept cu un comentariu in sectia de jos.
  Ma uitam pe cer si ma intrebam oare de ce este atata liniste. Raspunsul parca imi fugea prin minte si doar  nu puteam sa pun mana pe el. Cand, in toata linistea aceia vad in departare cum vin niste nori negri, incarcati si pregatiti de ploaie. Atunci uitandu-ma pe geamul din balconul meu, mi-am amintit raspunul. Se zice ca inainte de orice furtuna este liniste si pace. Si cine sunt eu sa contrazic pe cei care zic lucrul acesta?
  Nu te-ai intrebat niciodata de ce ai atat timp liber si de ce parca mereu te plictisesti orice ai face? Nu te-ai intrebat de ce atata pace si liniste in jurul tau? Inainte de orice ploaie, parca este o mica agitatie in aer. Insectele isi cauta repede adapost si toate fug ca sa nu le prinda ploaia. Pasarile parca dispar si nu mai auzi nici macar o musca zburand. Apoi dintr-o data se face putin mai rece si cand deja ai zis ca iti este frig pe nas te picura ca semn ca vine ploaia. Si din toata linistea aceia se lasa o ploaie grea si dintr-o data se intuneca. Te prinde parca asa o melancolie si esti cuprins de tot felul de sentimente. Cauti o patura calda, o cana cu ceai fierbinte, o carte buna si un pat moale. Cauti adapost pana trece furtuna si esti linistit pentru ca stii ca trece si oricum ai fost pregatit pentru ea.
  Si acum daca stai linistit in pace si nu auzi nimic in jurul tau dar vezi in departare cum se apropie furtuna, nu crezi ca este timpul cand trebuie sa te pregatesti?
  Mereu ma intrebam de ce am atata timp liber, de ce sunt asa de plictisit si de ce nu sunt satisfacut orice as incerca sa fac. Din cand in cand o mai auzeam pe mama "de rugat te-ai rugat?" si ma gandeam ca este doar ceva ce trebuie sa zica din datoria ei de mama. Niciodata nu mi-a trecut prin cap ca aceia liniste si pace pe care o aveam si o am, sa fie momentul si linistea care este inaintea furtunii. Eu credeam mereu ca eu fiind crestin trebuie sa ma rog pentru probleme si necazuri atunci cand le am, nu sa ma pregatesc pentru ele si sa ma rog din timp. Doar astazi am realizat ca daca vreau in timpul problemelor mele sa pot sa imi caut o patura calda, un ceai fierbinte si un pat moale si sa stau linistit sa treaca furtuna, trebuie sa fiu pregatit de inainte.
  Acum intrebarea "te-ai rugat?" nu ma mai face sa dau din mana ca si cum "bine bine, am altceva de facut"...
  Acum intrebarea parca ma trezeste de dimineata si ma face sa ma rog chiar daca nici nu vad furtuna in departare. Ma rog ca si cum ea ar fi deja aici, ca si cum ma doare si vreau scapare. Nu pentru ca sunt in durere, nu pentru ca ma ploua si nu am umbrela si nici pentru ca ceva imi lipseste. Dar o fac pentru ca atunci cand furtuna vine, nu vreau sa am o simpla umbrela sau doar un medicament pentru alinarea dureri. Vreau sa am peste cap un acoperis care sa fie atat de puternic incat sa nici nu aud picuri de ploaie, iar durerea sa nici nu o simt atunci cand ea ar trebui sa vina.
  Daca ai citit si tu aceste cuvinte si iti merge bine, pleaca genunchiul si roaga-te ca atunci cand vine greul sa poti trece prin el cu bine. 




TRECÚT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent); întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp.

  Viitorul este o multime de evenimente si intamplari necunoscute. Este pasul pe care il facem grabit in prezentul real. Dar prezentul si viitorul se datoreaza doar trecutului. Una fara alta nu ar exista.
Astazi am realizat ca fiecare pas si fiecare intamplare din trecutul meu a ajuns sa ma defineasca astazi.

  Am scris definitia a trecutului mai sus ca sa intelegem mai bine despre ce anume vorbim.
Timpul acela care s-a scurs si evenimentele care te ating, te schimba si te formeaza. Te aduc la omul care esti in prezenta si te ajuta sa mergi spre viitor. Trecutul este aceea parte a prezentului, daca pot sa zic asa, care se reflecta in viitor. Imi aduc aminte ca si ieri cand eram copil si bateam mingea cu colegii in curtea scolii. Dar imi aduc aminte si de acele momente care te schimba. Evenimente care te ajuta sa te maturizezi si sa cresti. Parca era ieri cand ma botezam. Si totusi timpul trece asa de repede, iar realizarile noastre sunt asa mici.
  Ieri a fost una din acele zile cand bateria la telefon nu imi ajungea cateva ore. Cand pe Facebook aveam cateva sute de notificari, telefonul suna cand pentru un mesaj cand pentru un apel, iar Whatsapp-ul nu se lasa nici el batut. Ieri a fost ziua cand toata lumea si-a adus aminte de mine si cand toti imi stiau numarul de telefon. Ieri a fost ziua mea. Sunt 24 de ani din 18 mai 1992 si fiecare an are povestea lui speciala.


  Si acum inapoi la subiectul meu. Daca trecutul, prezentul si viitorul sunt legate pentru vesnicie, atunci fiecare decizie luata este o caramida pusa in casa care ne reprezinta pe noi. Si atunci stau si ma gandesc, cum ar trebui sa arate o casa care ma defineste pe mine. Imi fac asa o imagine in cap si ma intreb daca mi-ar place privelistea. Parca ma uit si vad acolo am una mai mare, acolo este una de aur, aici am o bucata de lemn si mai jos este ceva bula parca de aer. Iar toate astea fac doar un zid. Ma intreb oare cum este restul casei si cum v-a arata pe cand este gata. Si daca totusi aspectul ei nu este unul frumos, atunci cum este structura casei care ma reprezinta?
  In momente grele ai luat decizii care au fost stalpi de sustinere pentru viata ta. Iar la bine poate i-ai daramat. Daca trecutul tau iti vorbeste astazi, oare ce ti-ar zice? Daca as vedea viitorul, oare care mi-ar fi prezentul?
Si totusi eu vad viitorul. Ma vad langa El, intr-o imparatie vesnica pe strazi de aur si cantand vesnic.     Daca ma vad acolo care este prezentul meu? Pentru ca trecutul mi-l cunosc si acela nu ma duce in viitorul meu. Eu vreau sa pun mana pe prezent si daca dupa 24 de ani plini de evenimente, intamplari si momente inca nu sunt stapan pe prezentul meu, atunci acum vreau sa fiu. Mai fac un pas si mai creez o caramida pentru casa din mine.

  Nu vrei si tu sa iti faci o idee? Nu vrei si tu sa te vezi cantand pe strazi de aur?
  Nu vrei sa iti pui mana pe viitor luand decizie sa iti schimbi prezentul?
  Nu vrei sa te uiti in trecut si sa iti para rau?