Background

Sac si cenusa.

  Nu inteleg de unde a inteles Iov ca trebuie sa se pocaiasca in sac si cenusa, dar in mai multe locrui din Iov am gasit expresia respectiva
  In Iov 42:6 zice: "De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă." Ma tot intrebam de ce tot zice Iov asa si in cele din urma chiar am inceput sa cred ca practica acest lucru. Pentru mine este ceva foarte respingator sa iau un sac si sa ma arunc in el cu cenusa. Imaginea aceasta parca ma tulbura si nu stiam cum poate un om face un asa gest. Adica ce fel de rasplata aduce o asa smerenie si injosire de sine? 
  Primadata am vazut expresia cu cenusa in Iov 2:8 unde zice: "Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă." si sincer sa va zic avand in vedere in situatia care se afla nu mi se parea ceva atat de ciudat. Ma gandeam ca la bubele care le avea il ajuta cenusa intr-un fel. Dar cu timpul am realizat ca nu este exact asa. Pentru ca Iov se pocaia in sac si cenusa si il vedeam literalmente facand lucru acesta. Nu cu mult timp in urma am gasit aceiasi relatare pentru poporul din Ninive. Si ei s-au pocait in sac si cenusa. Iar toate aceste versete au nascut un semn de intrebare in mine. Asa ca am inceput sa caut pe internet sa vad daca stie cineva un raspuns. Adica daca este ceva la care eu nu m-am gandit si daca totusi semnifica acest gen ceva mai mult de o lasare de sine, o incalcare a trupului si a firii pamantesti.

  Asa am gasit un raspuns pe www.citate-celebre.com unde cineva zice ca ar fi fost un semn de doliu si o manifestare exterioara a unei dureri. Se mai zice ca acest obicei a venit de la Evrei care la o mare durere sau o remuscare adanca isi sfasiau, vesmintele, se acopereau cu un sac si-si puneau cenusa pe cap.

  Iar acum ca tot am facut concluzia la toate, stau si ma intreb daca eu sunt in stare de asa ceva. Adica imi amintesc de momente in care imi era rusine de cele infaptuite de mine si plangeam cu fata la pamant. Dar inca nu imi amintesc sa fi facut ceva mai mult de atat. Bineinteles ca inteleg ca astazi nu iti cere nimeni asa niste fapte, dar oare cat de mult ne pocaim noi in momentul cand aplecam capul si pentru cat timp tine pocainta respectiva. Ma gandesc eu ca daca ar trebui sa te arunci intr-un sac de cenusa tot odata la atata cand te intorci la pocainta asa cum o facem in ziua de astazi, atunci nu ai mai avea nevoie de bronz, dar multa nevoie de baie. Sa fi tigan ar fi la moda si sa razi de African ca este negru nu ti-ar mai fi asa usor. Automat ti-ar cadea motivele si scuzele in spatele rasismului tau pentru ca acum ai fi tu elefantul din camera. 

  Dar privind acest sac de cenusa si fugind de el cu dezgustare, ma intreb cat de mult ar conta daca totusi am privi pocainta altfel si nu ca un lucru usor de apucat, greu de pierdut si repede de gasit. Daca totusi ne-am schimbat atitudinea fata de tot ceia ce priveste dragoste fata de Dumnezeu si smerenie fata de sfintenia de care este inconjurat El. Cred ca daca am privi cu alta perspectiva totul, am fi mereu in sac si cenusa ca sa putem fi vrednici de prezenta Lui sau sa ne simtim macar putin vrednici de dragostea pe care El o are pentru noi.
  Tare mult as vrea sa ma opresc din zis "ma pocaiesc in sac si cenusa" dar pur si simplu sa pun in aplicare aceste cuvinte si sa ma pocaiesc cu adevarat. 

  Daca vreti sa vedeti metaforic aceasta cenusa, ca si ultim gand, priviti-o ca si cenusa care se foloseste in gradina. Este substanta care pregatesc solul pentru plante. Este elementul care echilibreaza nivelul de aciditate a solului. Este echilibrarea, daca vreti, pentru un pom roditor. Asa ca daca doriti sa sa aveti rod, ganditi-va in serios daca nu ati vrea sa va pocaiti in cenusa.






Daca te simti binevenit si te regasesti in ce ai citit 
trasnmite si prietenilor tai cu mare drag.
Si daca ai mai gasit inca o explicatie pe tema respectiva
te astept cu un comentariu in sectia de jos.

Follow me on Blogarama

Leave a Reply